Toate sărbătorile sunt frumoase și importante, dar parcă mai multă bucurie aduc în sufletul creștinilor și în special al copiilor, Sărbătorile de Iarnă. Sărbătorile de iarnă la români încep odată cu Postul Crăciunului (15 noiembrie) și țin până la Sfântul Ioan Botezătorul (7 ianuarie). Este o perioadă bogată în obiceiuri, diferite de la o zona la alta, având în centru marile sărbători creștine prăznuite în această perioadă: Nașterea Domnului sau Crăciunul, Anul Nou, Botezul Domnului sau Boboteaza și Sf. Ioan.
Cel dintâi Praznic împărătesc cu dată fixă, în ordinea cronologică a vieții Mântuitorului, este Nașterea după trup a Domnului nostru Iisus Hristos (Luca II,1-21), numită în popor și Crăciunul. Pare a fi cea dintâi sărbatoare specific crestină, dintre cele ale Mântuitorului, dar nu tot atât de veche ca Paștile sau Rusaliile.
Importantă este și ziua de Ajun (24 decembrie) cunoscută ca zi de post aspru. În trecut, se făcea și se mânca numai julfă, tradițional, numită "scutecele lui Iisus", din turte subțiri, coapte pe plită și umplute cu o cremă obținută din sămânță de cânepă. Dar cel mai vechi și cunoscut obicei de Ajun este mersul cu icoana, atunci când preotul însoțit de dascăl intră în casele creștinilor și cântă troparul Nașterii Domnului. Creștinii îl întâmpină pe preot, la poartă, cu lumânarea aprinsă, iar prin casă, dau cu tămâie, întâmpinând astfel pe Pruncul Iisus asemenea Magilor din vechime ; ”Aur , smirnă și tămâie”.
În calendarul actual al românilor, sărbătoarea are caracter creștin, fiind sărbătorită atăt prin participarea la slujbele bisericești, cât și prin practicarea unor obiceiuri populare. Cel mai practicat dintre acestea din urmă este colindatul. Obiceiul se practică și la Covasna, în Ajunul Crăciunului, seara, până în dimineața zilei de Crăciun. A doua zi merg pentru a colinda și la Biserică, unde copii primesc daruri de la Moș Crăciun. Dar există locuri unde se colindă în toate cele trei zile de sărbătorii, în unele locuri, până la Anul Nou. În prima zi de Crăciun, prin unele sate, copiii merg cu Steaua. Colindatorii îi simbolizează pe îngerii care cântau deasupra ieslei din Betleem, slăvind Nașterea Pruncului Iisus.
În zilele noastre Crăciunul este o sărbătoare de familie, când se adună copiii (mai ales cei plecați peste hotare) cu părinții și nepoții la masă, participă la slujbele bisericii și îi primesc pe colindători. Crăciunul este considerat sărbătoarea împăcării, când orice conflict încetează.
Anul Nou (sau Crăciunul Mic) este mai mult o sărbătoare laică, decât una religioasă. Ea marchează trecerea în noul an civil (anul nou bisericesc începe la 1 septembrie), fiind și ziua de prăznuire a Sfântului Vasile cel Mare. În această perioadă se întâlnesc mai multe obiceiuri populare, având caracter distractiv sau de urare. Așa cum Crăciunul este dominat de colinde, Anul Nou este marcat, de urarea cu plugusorul, cu sorcova, cu buhaiul, capra, cerbul, Banda Jienilor sau Haiducii si Banda lui Bujor (cele din urmă, sunt de mult pierdute). Anul Nou și Anul Vechi sunt obiceiuri care încă se mai păstrează prin satele noastre.
Un obicei, practicat în comunitățile române, cu prilejul Anului Nou, este Plugusorul. Obicei agrar, cu adânci rădăcini în spiritualitatea românească, plugușorul este o colindă; o colindă agrară, având ca subiect munca depusă pentru obținerea pâinii. Recitarea textului este însoțită de sunetul clopoțeilor, al buhaiului și de pocnetul bicelor.
În satul Covasna acest obicei, Plugușorul este păstrat în mod special, atunci când toată comunitatea, în frunte cu oficialitățile locale și cadrele didactice, se adună înainte de apusul soarelui în curtea Casei Parohiale, însoțiți de o fanfară. Cu acest prilej aduc urări de bine, pentru noul an, atât preotului paroh și familiei sale, oficialităților, cât și celor prezenți.
Înainte de a veni la Părintele, oamenii se adună în centrul satului (pe median, tăpșan), chemați fiind de sunetul și cântările fanfarei, și la un semn pornesc spre Casa Parohială. Mai de demult, Plugușorul, era precedat de alegerea Cămărașului (un fel de conducător, lider). Astăzi, acest obicei, s-a piedut datorită crizei financiare sau lipsa tinerilor care ar trebui să preia această răspundere.
Revelionul se petrece de obicei în familie, cu prietenii, iar la miezul nopții, la cumpăna dintre ani, se ciocnește un pahar cu șampanie, se aprind artificii, sau se pocnește (nu din bici, cum era odată obiceiul, ci cu petarde). Pocniturile din bici și din pârâitoare se spune că sunt menite a alunga spiritele rele.
Dar este și noaptea în care, în mănăstirile și bisericile noastre, se face priveghere, slujbe de mulțumire și Acatistul Domnului Iisus Hristos. A doua zi, după Sfânta Liturghie, se citesc Molitfele Sfântului Vasile pentru dezlegare de lucrările diavolești și rugăciuni de binecuvântare a Anului care începe.
În dimineața Anului Nou, ca o continuare a Plugușorului, copiii umblă cu semănatul. Ei aruncă seminte de grâu, porumb sau orez prin case și peste oameni. Rostesc o urare scurtă, primind în schimb bani, fructe, nuci și colaci.
Boboteaza, numită și Epifania (Arătarea Domnului) este unul dintre cele mai mari praznice creștine. Este sărbatoarea Botezului Domnului în Iordan, de la Sf. Ioan Botezatorul. În primele trei secole creștine, se sărbătorea odată cu Nașterea Domnului, tot la 6 ianuarie. Este o mare sărbătoare pentru că, în aceasta zi, s-au aratat toate Persoanele Sfintei Treimi.
( Matei III,16-17; Marcu I, 10-11; Luca III, 21-22)
Cu cateva zile înainte de Bobotează preotul umblă "cu ajunul", cântând troparul sărbătorii și stropind cu aghiazmă oamenii și casele lor. Oamenii îl întâmpină pe preot cu lumânare aprinsă, la poartă; uneori îl și conduc cu câteva case mai încolo. În unele zone ale țării (Bucovina) se mai păstrează obiceiul când copiii îl însoțesc pe preot, și îi anunță sosirea, strigând înaintea lui "Chiralesa!" (de la grecescul Kir eleison = Doamne, miluieste).
De Boboteză se face, de către preoți, sfințirea mare a apei - Aghiazma Mare, cu care se sfințesc obiectele. Cu această apă sfințită se stropesc casele, oamenii, animalele, păsările, pentru că este izbăvitoare de boli, sfințitoare și purificatoare. Creștinii beau (pe nemâncate) Agiazmă Mare timp de 9 zile după Bobotează, iar în cursul anului, doar cei opriți de la Sfânta Împărtășanie.
S-a mai păstrat obiceiul prin satele noastre, mai ales la Covasna, ca pentru slujba de Bobotează, tinerii să pregătească, cu o zi înainte, o Cruce mare din gheață, iar în timpul când preotul sfințește apa și se cântă troparul Bobotezei, vânătorii trag câteva focuri de armă.
A doua zi, se face prăznuirea Sfântului Ioan Botezatorul, care încheie ciclul sărbătorilor de iarna. Este sărbătoarea "celui mai mare om nascut din femeie" (Matei XI, 11), care L-a botezat pe Domnul nostru Iisus Hristos, în apa Iordanului. În bisericile ortodoxe se fac pomenirea tuturor celor adormiți, la început de an, dar și pentru că în perioada dintre Crăciun și Boboteză nu se fac pomeniri.
Prin fastul și diversitatea lor, sărbătorile de iarnă sunt cele mai ample și mai spectaculoase din cultura, tradiția și credința românească. Este cea mai lungă perioadă a anului când sărbătorile se țin lanț, cea mai bogată în semnificații și evenimente creștine; cea care îi leagă pe români de tradițiile populare (laice și creștine) și de locurile natale; este perioada care, în multe locuri, te poartă într-o lume străină de obișnuințele cotidiene - o lume în care, cu adevărat, este sărbătoare.
Înălțarea este unul dintre cele 12 mari Prazince Împărătești ale Bisericii noastre. La patruzeci de zile de la Înviere, Hristos s-a înălţat la cer, de pe Muntele Maslinilor, fiind ultima dată când ucenicii Săi L-au văzut pe pământ. Este una dintre cele mai vechi sărbători creștine, despre care amintesc Constituțiile Apostolice. Prin urmare, în a şasea joi după Paşte serbăm Înălţarea Domnului la cer. După cum Iisus, înainte de propovăduire, a stat 40 de zile în pustie şi s-a rugat, aşa şi după Înviere a stat 40 de zile pe pământ şi i-a învăţat pe ucenici despre scopul venirii Sale pe pământ, despre împărăţia lui Dumnezeu. În răstimpul celor 40 de zile de după Înviere, Iisus s-a arătat de mai multe ori ucenicilor Săi. În unele părți, în aceeași zi, și până la Rusalii, creștinii se salută cu formula "Hristos S-a înălțat".
De Înălţare, noi serbăm şi Ziua Eroilor Neamului. Este cea mai indicată pentru a le face pomeniri la biserică, pentru că prin jertfa lor au realizat legătura cu cei de sus, din împărăţia lui Dumnezeu, dăruindu-ne nouă libertatea. Eroii unui neam sunt cinstiţi aproape la fel de mult ca martirii care şi-au dat sângele pentru Hristos. Eroii şi-au pus viaţa pentru semeni, pentru ţară, pentru credinţă, în ultimă instanţă. Suntem chemaţi la sfinţenie, dar şi la eroism, unul spiritual, de a ne trăi viaţa în adevăr, în mărturisirea credinţei, fiind mereu un exemplu prin trăirea noastră.
Hramul Bisericii
Legat de Sfânta Treime, a doua zi după Rusalii, Hramul Bisericii Covasna, este obiceiul ca după săvârșirea Sfintei Liturghii, în Sfânta Biserică, preoții și credincioșii se îndreaptă spre cimitirul Parohiei, pentru a-i pomeni pe cei adormiți, unde mormintele sunt curățate și împodobite din timp, iar lumânările ard întreaga perioadă în care se desfășoară ceremonialului de pomenire. Aici au loc slujbe de pomenire, oficiate de preotul satului, după care acesta parcurge intregul cimitir pentru a sfinti fiecare mormânt. Tot aici se întâlnesc toate neamurile, chiar și fii satului, plecați, fie în țară, fie peste hotare, vin pentru a lua parte la acest eveniment. După încheierea ceremonialului, sătenii își dăruiesc unii altora ofrandele sfintite de către preot sau le împart săracilor.
